Italiano English Bulgarian Romanian Serbian Français Deutsch

DEMO Knomos

Ştiri

10/01/2005
Lansarea versiunii 0.3, prima open beta Knomos

Numele Trandafirului

Ce conţine un nume?

"Knomos" conţine o evidentă trimitere la cuvântul din greaca antică "nomos", care semnifică "lege, drept" (de unde şi faptul că este vorba de o aplicaţie destinată special juriştilor), dar şi "regulă, principiu de funcţionare" (cfr. "astronomia").

Pe de altă parte, "K" este prima literă din Kanzlei, numele provizoriu al programului pe durata proiectării sale iniţiale, şi cuvântul german care înseamnă fără distincţie "birou, firmă". "K" este apoi prima literă a unui mare număr de aplicaţii pentru Linux (platformă de referinţă a Knomos), şi a unuia din principalele sale grafice shell, KDE.

La rândul său, KDE înseamnă Kool Desktop Environment, şi sperăm ca Knomos să fie şi el la fel de "Kool". Iar dacă eşti un fan Gnome, ar putea să-ţi facă plăcere să ştii că Knomos în spaniolă înseamnă chiar ... gnomi.

La rândul lor, gnomii sunt ca nişte spiriduşi care lucrează asiduu şi păzesc cu stricteţe bogăţiile acumulate. Chiar şi acest lucru reprezintă o referinţă de bun augur cât priveşte prestaţia şi rezultatele pe care le aşteptăm de la acest proiect.